DESPRE BIBLIE SI DREPTURILE OMULUI 

In Sfînta Scripturã afirmatia cuvãntului biblic functioneaza strict si în directia si la persoana la care se referã si nu suportã nici un fel de prelungire sau deductie logicã prin inversarea termenilor.

“Mântuitorul nu este preocupat de drepturile categoriilor sociale defavorizate, ci de îndatoririle semenilor acestora fatã de ei.”

În Biblie nu gãsim temeiuri pentru sustinerea drepturilor omului. Oricât de ciudatã ar pãrea aceastã afirmatie - mai ales contemporanilor nostri care sse vor îndreptãtiti si lãudati tocmai pentru cã au descoperit si sustin cu tãrie lozinca drepturilor omului- ea rezistã dupã pãrerea noastrã si celor mai exigente verificãri. Când am cerut unui biblist olandez, fervent luptãtor pentru drepturile omului, sã-mi citeze mãcar un text nou-testamentar care sã fundamenteze drepturile omului, s-a grãbit sã trimitã la pasajul judecãtii din urmã-Matei 25,31-46. El invoca, deci drepturile celor flãmânzi, însetati, goi, întemnitati, bolnavi si ale celor strãini, categorii sociale pe care le aminteste Mântuitorul în contextul judecãtii de obste. I-am replicat cã aici Mântuitorul Hristos nu vorbeste despre drepturile omului, ci despre îndatoririle omului. Într-adevãr, dacã suntem atenti, chiar la prima lecturã a textului vom fi obligati sã constatãm aceastã evidentã. Mântuitorul nu este preocupat de drepturile categoriilor sociale defavorizate, ci de îndatoririle semenilor acestora fatã de ei. Nici cea mai fortatã erminie nu poate sustine cã aici Mântuitorul ar presupune posibilitatea acestor categorii sociale defavorizate de a revendica, de a cere semenilor lor, în virtutea drepturilor umane, cele necesare existentei. Pe scurt, aici Mântuitorul vorbeste despre îndatoriri si nu despre drepturi umane.

Cei flãmânzi sau însetati sau goi etc. nu sunt luati în discutie de cât indirect. Sunt luati în discutie toti oamenii, judecati fiind în functie de felul în care au rãspuns nevoilor semenilor lor defavorizati. Nu putem în nici un caz sã facem aici loc - ca de altfel în nici o altã parte a Evangheliei - ideii de revendicare, ideii de drept. Nici chiar atunci când Mântuitorul ne îndeamnã categoric: " Cereti si vi se va da " (Matei 7,  7). Nu putem presupune ideea de revendicare. A cere în acest caz, nu înseamnã de loc a revendica de la celãlalt ceva ce ti se cuvine, ci pur si simplu a cere celuilalt sprijin, ajutor. Dar nu numai despre drepturile omului dorim sã vorbim aici. Tema aceasta este si un pretext pentru a pune în discutie un principiu biblic ermineutic ce ni se pare fundamental. Într-adevãr, ceea ce ar pãrea la prima vedere o purã speculatie ilustreazã, în fond, un principiu biblic general.

Plecând tot de la exemplul nostru initial, ar putea cineva sã spunã cã desi într-adevãr Mântuitorul se referã direct la îndatoririle oamenilor, am putea deduce drepturile semenilor lor defavorizati, conform logicii care în îndatoririle unei pãrti vede drepturile celeilalte pãrti. Ori tocmai acest lucru dorim noi sã arãtãm, cã în Sfânta Scripturã nu functioneazã aceastã logicã; afirmatia cuvântului biblic functioneazã strict în directia si la persoana la care se referã si nu suportã nici un fel de prelungire sau deductie logicã prin inversarea termenilor.

“Drepturile omului genereazã tensiuni si conflicte pentru cã dreptul cuiva intrã în conflict cu dreptul celuilalt.”

Sã mai citãm câteva exemple: "Tot sufletul sã se supunã înaltelor stãpâniri", scrie Sf. Ap. Pavel romanilor ( Rom. 13, 1), ceea ce înseamnã strict cã toti oamenii trebuie sã se supunã stãpânirii. Acest text nu poate fi invocat de stãpânitori pentru a cere celor de sub stãpânirea lor supunere, lucru pe care logica l-ar deduce din afirmatia initialã. În Epistola cãtre Coloseni citãm: "Slugilor, ascultati întru toate pe stãpânii vostri trupesti "( 3, 22 ), si câteva versete mai jos : "Stãpânilor, dati slugilor voastre ce este drept si potrivit " (4, 1 ).  Dacã  cele douã categorii sociale avute aici în vedere, aflate într-o relatire directã, nu ar rãmâne fiecare la îndemnul care i se adreseazã strict si care cuprinde datoria unora fatã de ceilalti si ar deduce drepturile care ar fi cuprinse implicit în îndatorirea celeilalte categorii, atunci îndemnurile initiale nu ar mai fi aplicabile.

Rãmânând la Sf.Ap. Pavel, citãm din  I Corinteni 7, 4 : " Femeia nu este stãpânã pe trupul sãu, ci bãrbatul, asemenea nici bãrbatul nu este stãpân pe trupul sãu, ci femeia ". În cazul de fatã, dacã am aplica principiul deductiei logice am ajunge inevitabil la ciocnirea a douã " drepturi ", care , revendicate pe acest temei ar conduce, desigur, la rezultate contrare celor urmãrite de Apostol. În realitate , avem aici nu douã " drepturi " , ci douã " îndatoriri " , a fiecãruia cãtre celãlalt, îndatoriri care nu pot fi convertite , în nici un fel, în drepturi.

“Duhul Evangheliei este cel al renuntãrii de sine, cel al jertfei, nu cel al îndreptãtirii, al justificãrii de sine.”

Femeia nu poate invoca acest text pentru a revendica dreptul asupra trupului bãrbatului, si nici bãrbatul pentru a revendica dreptul de stãpânire asupra trupului femeii. Textul are un singur sens, o singurã directie, si anume cere femeii sã socoteascã pe bãrbat stãpân pe trupul ei, iar bãrbatul sã socoteascã pe femeie stãpânã pe trupul lui. Reciproca nu functioneazã, nu este valabilã.

Exemplele pot continua la nesfârsit. În Apostolul care se citeste la Cununie auzim îndemnul Sf. Apostol cãtre femei: " femeile sã se supunã bãrbatilor ca Domnului..." sau " Precum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile bãrbatilor lor, întru totul " (Efes.5,22,24 ). Aceastã datorie a femeilor nu poate fi convertitã în nici un fel un drept al bãrbatului. Acesta din urmã nu se poate folosi de porunca lui Pavel adresatã femeii pentru a pretinde de la ea supunere.

Dincolo de aceste exemple concrete si de multe altele care ar putea fi citate, cine este putin familiarizat cu atmosfera generalã a Evangheliei va fi de acord cu noi în a sustine cã acesteia îi este strãinã orice idee de revendicare si, prin urmare, orice idee de "drept", de îndreptãtire. Evanghelia si, în consecintã, întrega traditie crestinã fidelã Evangheliei, ne propune o spiritualitate a îndatoririlor si  nu una a drepturilor umane. Si aceasta, în conditiile în care, cum am vãzut , îndatoririle cuiva nu pot fi convertite prin logica umanã în drepturile altcuiva. Solutia pe care o propune Mântuitorul pentru bunul mers al relatiilor interumane este de a le percepe pe acestea prin prisma exclusivã a îndatoririlor. Aceastã solutie este radical diferitã de cea pe care o propune perspectiva drepturilor omului. ªi cea mai elementarã analizã ne demonstreazã cã perspectiva " drepturilor " omului, departe de a solutiona problemele existente, genereazã tensiuni si conflicte pentru simplul motiv cã dreptul cuiva intrã în conflict cu dreptul celuilalt. Ca sã nu mai spunem cã ideea de "drept" uman este stâns înruditã cu cea de îndreptãtire , satisfacere, toate exprimând o abordare egoistã a realitãtii. Ori, duhul Evangheliei este dimpotrivã cel al renuntãrii de sine, cel al jertfei, nu cel al îndreptãtirii, al justificãrii de sine.

Revenind la imaginea judecãtii din urmã, oamenii vor fi rãsplãtiti sau osânditi nu pentru cã au respectat sau nu au respectat drepturile omului, ci pentru cã au reusit aceastã renuntare de sine, aceastã jertfã care, este în cele din urmã, semn al dragostei pentru celãlalt. Paradoxal, dar foarte adevãrat, miscarea de revendicare sau de invocare a unui drept de cãtre cineva anuleazã posibilitatea gestului sau actului de dragoste din partea celuilalt.

Pr. BANU MARIAN