Doua scrisori despre sansele de recuperare ale
homosexualilor:
Raspuns catre
Ionut (Bucuresti)
SCRISOAREA I
1).
Homosexualitatea ESTE SI o boala datorata pacatului altora, care vine prin
arborele genealogic?
Deci, homosexualul se naste cu o inclinatie catre aceasta anomalie sexuala, asa
cum se naste un paralitic sau un orb din nastere? Iar in acest caz, el trebuie
sa faca toata viata lui un efort foarte mare ca sa nu faca acest pacat, lucru
pentru care, la judecata lui, va fi foarte mult rasplatit de Dumnezeu, pentru
ca el, de fapt, nu se va putea vindeca niciodata (asa cum este si cu bolile
genetice)?
Am auzit ca Vasile Voiculescu a fost homosexual, dar el n-a facut niciodata
pacatul. Si daca asa a fost, inseamna ca un homosexual POATE, totusi, lupta
impotriva acestui pacat?
Mi-aduc aminte ca in una
dintre cartile lui Freud, nu mai tin minte care, sunt date niste scrisori cu
continut similar. O mama il intreaba ce sa faca cu fiul ei homosexual. Freud o
consoleaza foarte sec, zicandu-i ca homosexualitatea, de fapt, nu este o
anormalitate, ca este doar o preferinta sexuala. Ca sa fie mai convingator,
aminteste si cativa homosexuali celebri, cum ar fi Platon, Michelangelo.
Intr-un cuvant, Freud evita sa catalogheze homosexualitatea drept boala.
Si eu cred ca homosexualitatea nu poate fi mostenita. In schimb, s-ar putea
transmite inclinatia spre perversiuni in general. Exista spirite atrase de
varietate, de anormal, cum sunt, de exemplu, artistii. Eu, care am trait
printre artisti, pot spune cu certitudine ca exista in aceasta categorie de
oameni o chemare irezistibila spre tot ce este necunoscut, neexplorat, spre tot
ce poate "largi" limitele vietii acesteia, limitele firii. Si cred ca
nu intamplator acesti oameni au practicat intotdeauna o sexualitate deformata.
Mai toate numele mari ale artei si literaturii moderne au fost fie homosexuali,
fie pedofili, zoofili, fie toate acestea la un loc. Acesti oameni nici cu
femeile nu pot avea relatii normale, ci practica cele mai ciudate perversiuni.
Oamenii perversi, chiar daca nu sunt niste artisti in sensul tehnic al
cuvantului, au aceasta sensibilitate "artistica" care, mi se pare
mie, nu difera prea mult de fondul psihic al marilor genii.
Mi se pare esential a sti ca homosexualitatea nu este o boala care poate fi
mostenita genetic. Zic asta, pentru ca am primit scrisorile unui tanar macinat
sufleteste de aceasta ispita, desi curat cu trupul, pe care parintele sau
duhovnic la trimis la psihiatru. In acest fel, preotul sporeste drama acelui
tanar, aruncandu-l nu doar in bratele necrutatoare ale deznadejdii, ci si in
bratele unor oameni total inapti in fata unei chestiuni duhovnicesti atat de
ascutite. Ipoteza aceasta, pe care Parintii Pustiei au rezolvat-o demult, a
fost confirmata si stiintific de medicina moderna. Un bun prieten, care e si
calugar si absolvent al facultatii de medicina din Bucuresti, mi-a pus la
cunostinta faptul ca, printr-o experienta facuta asupra gemenilor monozigoti,
adica nascuti din aceeasi celula, s-a constatat ca, in cazul in care unul din
ei este homosexual, celalalt nu este obligatoriu sa fie. Acelasi lucru s-a
constatat si in cazul alcoolicilor, ceea ce nu se poate spune de celelalte
boli, cum ar fi cancerul, de exemplu, pe care, in cazul in care il are unul
dintre gemenii monozigoti, numaidecat il va avea si celalalt.
Deci, ceea ce s-ar putea mosteni nu este numaidecat homosexualitatea, pedofilia
sau zoofilia, ci inclinatia spre perversiuni, varietate si nesatiu sexual. Se
pare ca acesti oameni devin stapaniti de ceea ce le iese mai intai in cale. Daca
prima experienta sexuala a fost cu un baiat, el ramane marcat pe viata de ea,
devine homosexual. La fel daca este cu un copil sau animal. Aceasta nu-i
impiedica sa aiba relatii cu femei, ei devin ceea ce se cheama heterosexuali,
dar vor tanji dupa vraja senzatiei pe care au simtit-o in prima lor experienta
sexuala, chiar daca nu vor mai reveni niciodata la ea.
Obiect sexual poate deveni tot ceea ce iti procura placere sexuala. Exista
atata lume care se multumeste cu papusi gonflabile si vibratoare, si nu doar ca
se multumeste, ci le prefera relatiilor sexuale normale. De aceea, sunt foarte
periculoase toata literatura si fotografiile care se raspandesc acum peste tot.
Sunt convins ca, din cauza invaziei de astfel de reviste, un numar catastrofal
de mare de parinti au copii homosexuali, fara sa o stie. Oricine poate deveni
si homosexual, si pedofil, si zoofil. Placerea este oarba si se hraneste din
orice.
Spui despre Vasile Voiculescu ca ar fi fost homosexual, dar n-a facut pacatul.
Ce sa spunem dar despre aceasta apoftegma a lui avva Ioan Colov, care zice:
"Monahul care a mancat pe saturate si a vorbit cu copil, a si curvit cu
el"?
Cred ca toti oamenii sunt potentiali homosexuali, zoofili sau pedofili, dar nu
bolnavi in sensul pe care il invoci. Si cred ca aceste inclinatii nefiresti pot
fi cel mult inabusite prin asceza, dar niciodata dezradacinate total, pentru ca
ele caracterizeaza firea noastra. In aceasta insa consta grandoarea luptei
crestine impotriva pacatului, anume ca pacatul este propriu firii noastre
cazute, dar noi gasim puteri sa ne ridicam deasupra firii. Parca a te lasa de
relatiile normale cu o femeie, asa cum fac calugarii, e mai usor decat a-ti
infrana pornirile homosexuale? Oare nu depasesc calugarii cu gratie aceasta
"boala" genetica cu care ne nastem toti?
Exista, desigur, si bolnavi homosexuali dintre debilii mintali, asa cum sunt si
cei care isi mananca excrementele sau cei carora le place sa omoare animale.
Acestia, insa, sunt in proportie mica si, oricum, nu ei sunt cei care organizeaza
marsurile si paradele de homosexuali din vestitele orase occidentale.
2). Exista si homosexualii "de nevoie", care nu sunt homosexuali "adevarati", si o fac pentru ca nu exista femei prin preajma (in inchisori, armata, manastiri etc.)? Si acestia, intr-adevar, vor fi mai aspru judecati de Dumnezeu decat cei de la 1)?
De exemplu, in mentalitatea fostelor tari sovietice, acestia nici nu sunt
homosexuali. Toate bancurile despre armeni sunt bancuri pentru homosexuali, si
totusi, armenii sunt un popor destul de simpatizat in tot imperiul, cu toate ca
poate nicaieri in lume homosexualii nu sunt mai urati decat in fosta URSS.
Paradoxul se explica prin faptul ca, in mentalitatea celor din aceasta parte a
lumii, homosexual este doar cel pasiv. De altfel, acesta este cel mai rusinos
lucru care i se poate intampla unui "barbat", sa fie siluit. Zic
"barbat" in ghilimele, pentru ca unul ca acesta nu va mai fi
considerat niciodata in viata barbat, cu unul ca acesta nimeni nu are voie sa
dea mana, nici sa manance, nici sa bea din acelasi pahar, ca se
"spurca". El va fi pentru toti "pidar" (de la pederast)
sau, in limbajul puscariasilor, petuh (cocos). Aceasta este cea mai mare
insulta pe care o poti aduce unui barbat, sa-i spui pidar sau petuh. Pentru
acest cuvant, in puscarii, se taie omul. Pana astazi in partile noastre aceasta
"metoda" este folosita ca pedeapsa pentru cei care "incalca
regulile". Adica cel care a gresit mult in fata baietilor, fie ca nu a
intors datoriile, fie ca a parat (mai ales pentru asta), este facut petuh. De
regula, in puscarii, acestia se recruteaza dintre violatori si turnatori
(stucaci=ciocanitoare).
Mi-aduc aminte ca eram copil si m-a certat odata directorul taberei de
pionieri. Eu am iesit asa necajit si ma vede un puscarias, care tinea foarte
mult la mine. El m-a luat in brate si m-a intrebat: "Cine te-a
suparat?" Zic: "Directorul". Acesta nu sta mult pe ganduri si-mi
zice: "Arata-l care-i, ca amus il petusim. Eu eram copil naiv, nu stiam ce
zice, si-l intreb ce-i aceea petusim? El imi zice: "Simplu, dam pantalonii
jos si-l facem petuh". Zic: "Dar cel care-l face cum se cheama?"
"Ce cum se cheama? - se mira el -, baiat de treaba se cheama!"
Asa ca, sunt zeci de milioane de barbati care vad in aceasta o simpla
"feminizare" a unui barbat slab, care a gresit in fata celorlalti.
Sa stii insa ca nu toti cei din puscarii sunt homosexuali "de
nevoie". Eu il mai insoteam uneori pe un ieromonah de-al nostru in
puscaria din Tighina. Cei mai grozavi puscariasi l-au iubit pe parintele, chiar
ascultau de el ca niste copii. Trebuie sa stii ca e mai usor sa duci ursul in
brate, decat sa indraznesti sa faci observatie mai marelui puscariasilor, iar
el sa te si asculte. Asa ca parintele l-a intrebat odata: "Mai, voi cand
terminati odata cu pacatele astea nebunesti care se fac aici? Spune-le la
baieti sa nu-i mai siluiasca pe acesti sarmani". Mai marele insa a zis ca
el nu poate face nimic, ca "sarmanii" (in limbajul lor
"opuscenaie" - decazuti) singuri se cer, nu-i violeaza nimeni.
Episcopul Varnava Beliaev (un ascet rus de la inceputul secolului XX), in
tratatul sau "Bazele artei sfinteniei", crede ca diavolul pur si
simplu ispiteste pe fiecare cu ceea ce are la indemana. De aceea,
homosexualitatea apare ca patima, nu ca alternativa, in comunitatile de barbati
amintite de tine, puscarii, armata sau chiar manastiri. Parintii pustiei stiau
asta, de aceea Sf. Vasile cel Mare in Regulile sale nu recomanda ca fratii
sa-si stranga mainile cand se saluta. Asta nu pentru ca ei ar fi homosexuali,
ci tocmai pentru ca diavolul poate trezi aceasta patima chiar si in cei care
niciodata nu au simtit-o si chiar au avut oroare de ea. Iar daca ar fi sa
amintim si de Sfantul Nil Izvoratorul de mir de la Athos, acesta poate sa para
un adevarat obsedat prin felul in care prezinta pericolul primirii tinerilor
fara barba in manastiri. Sfantul Nil compara intrarea unui tanar imberb in
obste cu un jaratec cazut pe o rochie noua. Totusi, chiar si aceste precautii
panicoase impotriva tinerilor nu ne pot face sa credem ca tot Athosul era plin
de homosexuali, ci doar confirma ipoteza ca patima isi face obiect sexual din
ceea ce are la indemana.
Episcopul Varnava spune ca pe pustnicii care traiesc in singuratate, pentru ca
nu au nici o fiinta prin apropriere, diavolul nu-i mai ispiteste cu pofta
pentru altcineva, ci cu pofta pentru ei insisi, cu malahia, onanismul. El crede
ca monahul pomenit in Patericul Egiptean, care a chemat asinii salbatici ca
sa-i duca pe batrani la Sf. Antonie si pe care ei l-au laudat pentru sfintenia
lui, cand au ajuns la marele avva, ar fi cazut anume in acest pacat. Vezi ca,
pe cand vorbeau ei cu Sf. Antonie, acesta a prins a se tangui si a zis:
"Mare stalp al Bisericii a cazut acum". Iar ei, la intoarcere,
trecand pe la acel calugar, l-au gasit plangand pe rogojina. Parintii spun ca
in acest pacat ascetul poate sa cada numai pentru mandrie si judecare. De
aceea, eu sunt foarte atent in a judeca astfel de pacate, la ce indemn si pe
altii, ca sa nu ne trezim intr-o zi cu patimile acestea pe capul nostru.
Prin urmare, cei care cunosc ascetica ortodoxa si au ajuns la niste masuri
duhovnicesti, stiu ca nu exista om care sa nu aiba "accese" de
homosexualitate, pedofilie sau orice altceva. Asta nu pentru ca el ar avea
acestea inradacinate in firea sa, ci pentru ca diavolul ispiteste cu absolut
orice pe cel care duce lupta castitatii pentru Hristos. Parca Isaac Sirul
spunea ca "cel ce nu are ganduri intinate, inseamna ca savarseste pacatul
cu fapta". Este altceva daca omul, din cauza grosolaniei patimilor sale, nu-si
vede aceste porniri josnice, pe care si le imputau pana si cei mai straluciti
asceti ai crestinatatii. Daca am fi curati cu adevarat, am vedea ca nu suntem
feriti nici noi de ele.
3).
Homosexualii sunt de mai "multe feluri": homosexuali bisexuali
(adica, in limbajul lor, cei activi), care pot fi si familisti (dar nu simt
aceeasi placere ca si cu un barbat), si homosexualii care nu se culca cu o
femeie (adica, in limbajul lor, cei pasivi)?
Se pare ca homosexuali
pasivi sunt numai impotentii, acesta e si motivul pentru care nu se culca cu
femei. Chiar am dat candva, din intamplare, peste un anunt intr-un ziar din
Chisinau: "Barbat placut la infatisare, 40 de ani, caut prietenia unui
barbat in vederea relatiilor sexuale. Sunt pasiv, impotent total". Acest
"impotent total" am inteles ca este un calificativ pentru
homosexualul pasiv, o "virtute".
Mi se pare plauzibila aceasta ipoteza, pentru ca, de regula, perechile de
homo-sexuali sunt si una si alta amandoi. Nu este adevarat ca homosexualii
casatoriti nu indeplinesc si rolul femeii in relatiile lor cu barbatii.
Odata, pe cand inca nu aveam nici o treaba cu Biserica, am fost acostat de un
homosexual. Ma intorceam de undeva noaptea pe o strada laturalnica din
Chisinau. Era trecut de miezul noptii, deci troleele nu mai circulau. Nu stiu
de unde, s-a apropiat de mine un barbat de vreo 30 de ani si mi-a cerut voie sa
ma insoteasca. Eu n-am banuit nimic in propunerea lui, credeam ca pur si simplu
merge in aceeasi directie si de ce sa nu mai omoram vremea vorbind, ca era cam
un kilometru de mers. Din vorba in vorba, i-am zis ca am facut liceul in
Romania. Atunci acesta a inceput sa laude Romania, ca, de, acolo oamenii sunt
mai emancipati, nu fac discriminari sexuale si ca homosexualii acolo sunt
vazuti mai bine, pe cand in Chisinau iau bataie de la baieti. Dar nici asa n-am
inteles unde bate, desi tema discutiei mi se parea cam desucheata. Intr-un
cuvant, drumul acestui barbat a "coincis" cu al meu atat de tare,
incat m-a condus pana la scara. Zic: "Bine, eu am ajuns". Vad insa ca
el nu vrea sa se desparta de mine, ma invita sa mai stam de vorba. Zic in
gandul meu, cine stie ce necaz are saracul om, hai sa-l ascult, macar asa se va
usura. Aveam acest defect scriitoricesc de a asculta necazurile oamenilor.
Chiar in fata blocului era un parc total neluminat. Acesta ma invita sa stam de
vorba pe o banca. In Chisinau nu e gluma sa intri noaptea intr-un parc cu un om
necunoscut, au fost atatea cazuri de omor si batai in parcuri. Primul meu gand
a fost ca ma banuieste ca am bani la mine si vrea sa-mi dea in cap ca sa mi-i
ia. L-am masurat bine si mi-a parut ca as putea sa-l dau jos daca "se
misca", asa ca l-am insotit fara frica, desi cu multa precautie, ca ma
gandeam sa nu aiba cutit. Mai in scurt, nici prin cap nu mi-a trecut adevaratul
motiv pentru care m-a invitat. Cand am ajuns pe banca, acesta imi zice cu glas
rugator: "Ai inteles ce vreau sa te rog?" Zic: "N-am
inteles". "Cum, chiar nu ai inteles?" Si-mi zice. Bineinteles ca
acesta voia de la mine serviciile unui barbat, nu ale unei femei. Eu am hotarat
sa nu-l refuz cu agresivitate, ci sa profit de ocazie ca sa aflu ceva despre
viata homosexualilor, ca nu mai vorbisem pana atunci cu un homosexual. L-am
intrebat ce viata duce, daca are un "prieten". Mi-a zis ca a absolvit
conservatorul si ca e casatorit.
Asa ca, imi dau seama ca homo-sexualii casatoriti sunt homosexuali anume pentru
faptul ca le place sa o faca si pe "femeia". De aceea, au dreptate
sovieticii cand numesc homosexuali doar pe pasivi, deoarece cei care folosesc
doar uneori un barbat ca si pe o femeie se fac intr-o ureche, pentru ca ii
atrage in barbat doar partea lor feminina, ca sa zic asa.
Cei mai multi homosexuali cred ca sunt oamenii care cauta sa-si depaseasca
limitele, care nu sunt de acord cu realitatea in care traiesc. Plictisiti de
relatiile sexuale firesti, acesti oameni intuiesc ca firea noastra trebuie sa
aiba vreo spartura in afara, dar ei nu au avut descoperirea Dumnezeirii, ei nu
stiu ca adevarata depasire a firii se implineste nu prin simpla evadare din normalitate,
ci prin imbrati-sarea unor realitati mai marete decat noi insine, eliberatoare,
vesnice. Homosexualii, ca si ucigasii, simt placerea monstruoasa a infruntarii
lui Dumnezeu, a infruntarii Limitei. Sfantul Efrem Sirul crede ca anume aceasta
placere a simtit-o Eva cand a incalcat porunca. Aceasta este alternativa
demonica a trairii harice. Daca Dumnezeu nu i-ar fi lasat diavolului si puterea
de a imita trairea harica, mantuirea ar fi fost pur si simplu o fatalitate.
Omul nu poate trai fara placere, de aceea trebuie sa stim ca si pacatul, mai
ales pacatele grozave, procura o stare mai presus de fire. Vezi ca si ascetii,
pentru a ajunge la bucuria harica, rabda multa durere. Asa si pacatosii rabda
foarte multa suferinta pentru a simti bucuria contrafacuta pe care o imprastie
diavolul. Sunt convins ca marea majoritate a acestor oameni, daca s-ar
incredinta ca asceza le poate aduce o stare infinit mai inaltatoare decat
pacatul, ar imbratisa asceza. Hristos, Care stie firea noastra, anume asa ii
seduce pe marii pacatosi: "Acolo unde s-a inmultit pacatul, va prisosi
harul". De aceea, noi nu ne miram ca Maria Egipteanca, prostituata
nesabuita de alta data, a fugit in pustie de indata ce s-a atins harul de inima
ei. Ea avea termen de comparatie, ea stia ce inseamna placerea, si cand a
simtit aceasta placere noua a harului a fugit in pustietati, de frica sa n-o
piarda. Asa cum cel ce a gasit o comoara intr-o tarina vinde tot si cumpara
tarina aceea, asa pacatosul care simte macar o data harul, leapada ca pe niste
obiele asudate placerile lui de mai inainte.
Homosexualitatea este un exces ca si drogurile, ca si placerea de a ucide, ca
si moda, ca si betia. Toate sunt anormale, toate sunt pacate, toate
indeparteaza de Dumnezeu si de bunul mers al lucrurilor. Ca sa-i intelegem pe
homosexuali trebuie sa-i privim anume prin aceasta prisma. Noi nu ne uitam la
lume cu ochii moralei: a te culca cu o femeie este moral, iar altminteri este
imoral. Nu. Noi ne uitam la lume cu ochii lui Hristos, Care voieste ca nici
unul dintre oameni sa nu piara. Crestinismul nu este o religie a moralitatii, a
bunelor maniere. Nu vezi ca avem Sfinti nebuni pentru Hristos? Parca Sfantul
Andrei nu-si facea nevoile in fata trecatorilor si lua bataie pentru asta?
Crestinismul nu imparte pacatele in grave si mai putin grave, aceasta e o
gresala a romano-catolicilor. Pentru noi, pacatul e o chestiune individuala, ca
si relatia cu Dumnezeu si, deci, se judeca in functie de persoana si de
imprejurari. Adica, toate pacatele de care nu ne pocaim sunt grave, chiar daca
ele pot parea neinsemnate si invers, toate pacatele pentru care am adus
pocainta nu mai sunt grave, chiar daca ele par si sunt ingrozitoare. Din acest
punct de vedere, imi e tot una homosexualitatea ca si fatarnicia vamesului,
caci si una si alta ma poate pierde, daca nu ma pocaiesc. Problema noastra nu
este doar aceea de a inceta de a mai savarsi anumite fapte rele, ci
transfigurarea totala a intregii noastre fiinte. Noi trebuie sa ne izbavim de
"trupul mortii acesteia" in care ne aflam, cum zice apostolul Pavel.
Noi vom intra la nunta cu sau fara haina de nunta. Intotdeauna credeam ca
aceasta haina de nunta sunt faptele bune. Acum insa nu mai cred asa. Eu cred ca
haina aceasta este tocmai aceea despre care se canta la Botez: "Cati in
Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat!" Adica, daca noi nu
ne vom transfigura pana la hristificare, daca firea noastra nu va deveni
deofiinta cu cea a lui Hristos, a Omului adevarat, noi nu vom simti Imparatia
Cerurilor. Zic nu ca vom fi judecati, alungati, ci anume ca nu o vom simti. Noi
avem nevoie sa ne imbracam in Hristos anume pentru a putea simti realitatile
vietii viitoare care, vesnice fiind, nu vor putea fi simtite de madularele
trupului acestuia muritor. Numai Hristos poate sa intre la cina Tatalui, asa ca
trebuie sa devenim hristosi. Oare nu exista aceste realitati si acum si noi nu
le vedem? Sfintii insa le vad, vad si lumina taborica si pe Hristos insusi si
alte lucruri minunate despre care ne vorbesc cartile Parintilor, pentru ca s-au
si imbracat in Hristos, au ochii lui Hristos cu care vad ceea ce nu vad ochii
nostri muritori. Sfantul Macarie Egipteanul vorbeste chiar despre
"madularele sufletului" care sunt dupa chipul madu-larelor trupului.
Cu aceste madulare ale sufletului savarsim pacate sau virtuti si astfel ni le
"dezvoltam". Sufletul insa, de vreme ce-l pregatim pentru vesnicie,
poate ramane ciung pentru realitatile de acolo, daca nu savarsim virtuti. Ne
putem duce in carut acolo, fara maini, fara picioare, fara ochi, fara nas. Parintele
Rafail Noica compara viata noastra pamanteasca cu o a doua gestatie (gasim
aceasta comparatie si la Grigore cel Mare si la Macarie Egipteanul). Asa cum in
pantecele mamei ne cresteau madularele trupului: gura, mainile, picioarele, cu
toate ca acolo, in pantece, ele nu ne foloseau la nimic, dar noi aveam nevoie
de ele dupa nastere, asa acum trebuie sa ne creasca madularele sufletului,
chiar daca ni se pare ca nu-si au nici o intrebuintare pentru viata aceasta.
Acum, din prisma acestei teologii, pe care o vei gasi desfasurata atat de
frumos la Nicolae Cabasila in "Viata in Hristos", sa vedem daca un
curvar obisnuit e mai breaz decat un homosexual. Dar parca un malaheu, un hot
sau un clevetitor poate sa semene cu Hristos?
De regula, oamenii cred ca au rezolvat soarta homosexualilor, facand trimitere
la arderea Sodomei. Dumnezeu i-a ars, inseamna ca e cel mai mare pacat. Dar
parca Mariam, sora lui Moise, pentru homosexualitate a fost pedepsita cu lepra
sau pentru simpla barfa (Numeri 12, 1-10)? Parca Nadab si Abiud pentru
homosexualitate au fost arsi cu foc sau pentru ca s-au jucat cu tamaia pentru
jertfa fara sa aiba voie (Lev. 10, 1-2)? Dar oare pe Anania si pe femeia lui
Safira, pentru homosexualitate i-a pedepsit Dumnezeu cu moarte imediata sau pentru
zgarcenie (Fapte 5, 1-10)? Anania si sotia lui n-au facut decat sa-si retina o
mica parte din banii dobanditi de pe urma vinderii propriei tarini, desi ii
fagaduisera Bisericii. Daca Dumnezeu ar pedepsi cu aceeasi pedeapsa pe preotii
care iau banii Bisericii, pe care nici nu i-au pus acolo, cred ca nu ar ajunge
preoti vii ca sa-i ingroape pe cei morti. Dar moartea nu-i va ocoli nicidecum
nici pe acestia, ca Dumnezeu nu nedreptateste pe nimeni. Aceia au fost
pedepsiti demonstrativ, dupa cum talcuieste Sfantul Ioan Gura de Aur, ca si
Cain, ca si Ham, ca si Onan, ca Dumnezeu a curmat in acest chip orice fel nou
de rautate aparuta in lume. Toate aceste rautati sunt vrednice de moarte si de
chinurile vesnice, toate isi iau in ele insele pedeapsa cuvenita.
Toti suntem bolnavi: si homosexualii, si curvarii ordinari, si barfitorii. Toti
avem nevoie de indreptare. Iar daca homosexualitatea este mai grozava, asta nu
inseamna ca Hristos o iarta mai greu decat clevetirea, sa zicem. Nu. Hristos
iarta toate pacatele indata ce pacatosul zice "iarta-ma". Fiul cel
curvar, cand s-a intors, nici n-a fost lasat sa-si termine cuvantul de iertare,
ca tatal i-a si pus inelul in deget si a poruncit sa se taie vitelul pentru el.
Imi pare ca Sfantul Grigore Sinaitul, vorbind despre rugaciunea lui Iisus, zice
ca, la fiecare rugaciune "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine
pacatosul", pe care calugarul, crestinul trebuie sa o rosteasca neincetat,
Hristos raspunde: "Iertate sunt pacatele tale, fiule".
Problema este alta, anume cat se va mentine pacatosul in starea de pocainta.
Si, iata, din acest punct de vedere, pacatele trupesti, fie ca este
homosexualitate, fie curvie ordinara, sunt foarte greu de invins. Nu ca Hristos
le iarta mai greu decat pe celelalte, ci pentru ca ele lucreaza monstruos in
trupul si sufletul pacatosului, indemnandu-l sa se intoarca la ele. Aceste
pacate au ranit firea mai tare decat altele si sangerarea este mai prelunga,
dar si rasplata celor ce o rabda e mai mare, asa a zis Hristos, iubitorul de
oameni. Pacatele acestea impotmolesc firea ca intr-o mlastina, din care, pur si
simplu, e mai greu sa te smulgi decat din alte pacate. Si mai grea devine
smulgerea din aceasta mlastina atunci cand ceilalti crestini, care se cred mai
sfinti, ii condamna pe pacatosi. David spune intr-un psalm: "Doamne, caci
pe cei pe care Tu i-ai batut, ei au adaugat batai asupra lor". Asa am
ajuns in situatia jenanta de a apara homosexualii de agresivitatea dobermanica
a credinciosilor nostri. Atunci cand Hristos, prin gura lui Pavel, ne spune sa
purtam neputintele unii altora, nu mentioneaza ca noi trebuie sa-i sprijinim
numai pe cei care in ochii nostri au pacate mai mici, ci pe toti, deci si pe
homosexuali. Si atunci cand spune "nu judeca", nu spune ca avem
"dezlegare" sa-i judecam pe homosexuali.
Noi nu suntem nici inchizitori, nici nazisti ca sa osandim homosexualii mai
mult decat pe altii. Conceptiile acestea puritaniste nu sunt proprii
Ortodoxiei, ele ne-au venit din alta parte. Noi nu suntem moralisti, noi suntem
iubitori de oameni. Noi nu mustram pe altii, noi purtam neputintele impreuna.
Noi am fost lasati in lume ca sa fim prieteni celor de care s-au lepadat toti
prietenii, mangaietori celor straini si insingurati, ascultatori celor
neascultati si alungati. Intr-un cuvant, ca sa fim "toate tuturor",
cum spune Apostolul Pavel, ca macar pe cineva sa mantuim.
In multe rugaciuni Dumnezeu este numit "mult-milosard". Putini romani
stiu ce inseamna acest cuvant, pentru ca este slavonesc. Milosard provine de la
cuvintele "milosti" - mila si "serdte" - inima,
(miloserdnai), adica "cel cu inima miloasa", cu inima mult miloasa.
Pe mine ma induioseaza acest cuvant, mai ales cand i-L spun lui Dumnezeu.
Dumnezeu are multe insusiri, e si drept, si atotputernic, si atotstiutor, dar
nici una dintre ele nu ma copleseste atat de mult ca gandul ca Dumnezeu are o
inima miloasa. De aceea nici eu nu mai pot sa ma uit la pacatele oamenilor, fie
ca sunt homosexuali, fie ucigasi, fie orice altceva, decat cu inima miloasa.
Pentru ca vreau sa-L inteleg pe Dumnezeu.